[ X ]
Statul Qatar oferă un nou lot de asistență umanitară Republicii Moldova
8 Iunie

Un lot de echipamente medicale pentru monitorizarea, diagnosticul și tratamentul pacienților cu Covid-19 a fost oferit Republicii Moldova, de către statul Qatar. Evenimentul de transmitere a ajutorului umanitar a avut loc astăzi, în prezența mai multor oficiali și reprezentanți ai ambasadei statului Qatar, transmite CURENTUL.

În discursul său, secretaruI de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Igor Curov și-a exprimat recunoștința pentru suportul considerabil oferit sistemului de sănătate din țara noastră: ”În numele sistemului medical, aduc mulțumiri Guvernului Statului Qatar pentru acest gest de solidaritate și susținere, orientat spre consolidarea capacităților sistemului medical din Republica Moldova. Aceste echipamente medicale vor fi utilizate pentru pacienții aflați în stare critică cu COVID-19, dar și cu alte patologii”.

La rândul său, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad Rashid Al-Athba, a menționat : „Ajutorul umanitar oferit astăzi simbolizează prietenia și sprijinul reciproc dintre statul Qatar și Republica Moldova. Prin acest gest, sperăm să consolidăm relațiile de colaborare dintre cele două țări și împreună să depășim această criză provocată de pandemia COVID-19”.

Donația recepționată astăzi constă în 20 de ventilatoare pentru respirație artificială, 50 pompe de infuzie, 3 laringoscoape, 3 monitoare pentru pacient, 4 concentratoare de oxigen, 1 ultrasonograf, 2 defibrilatoare și 5 unități de radiologie dintre care 4 mobile.

Menționăm că anul trecut, statul Qatar a mai oferit un lot de ajutor umanitar sub formă de echipamente de protecție personală (măști, mănuși, combinezoane de protecție, ochelari de protecție și viziere) pentru lucrătorii medicali din Republica Moldova, aflați în primă linie în lupta cu COVID-19.

Inapoi la arhiva noutaților