Administrația Națională a Penitenciarelor, oferă posibilitatea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de a participa la concursul de selectare a candidaţilor la studii la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI și Şcoala Naţională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Târgul Ocna” a Ministerului Justiției din România, transmite CURENTUL.
Admiterea se efectuează pe criterii de concurs şi are drept scop realizarea selecţiei candidaţilor în baza diplomei de bacalaureat.
Termenul maxim de depunere a dosarului de către candidat în subdiviziunile resurse umane ale instituțiilor penitenciare este 19 iulie 2019, pentru Academia „Ștefan cel Mare” a MAI și 09 august 2019, pentru Şcoala Naţională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Târgul Ocna”.
De menționat că studiile sunt cu frecvență la zi, iar la final, absolvenții sunt asigurați cu loc de muncă garantat în instituţiile penitenciare din Republica Moldova.
Persoanele interesate se pot adresa la adresa electronică n.antonevici@anp.gov.md sau la nr. de contact 022-409-729 – Natalia ANTONEVICI, șef al DRU a DGMI sau vă prezentați la sediul ANP, în biroul Direcţiei resurse umane, mun. Chișinău, str. Nicolae Titulescu 35.
Condițiile pentru participarea la concursul de admitere aici.
Cristina Parfeni