[ X ]
SPPS: Ștefan Gațcan nu beneficiază de protecție și pază de stat
12 Februarie

Serviciul de Protecție și Pază de Stat menționează că deputatul socialist Ștefan Gațcan, nu beneficiază de protecție și pază de stat, transmite CURENTUL.

Din data de 14 decembrie 2020, la solicitarea personală, Ștefan Gațcan nu mai beneficiază de protecție și pază de stat.

„În acest context, precizăm că, pe data de 03 februarie 2021, Serviciul de Protecție și Pază de Stat a sesizat Procuratura Generală cu referire la aprecierea legalității acțiunilor ce au stat la baza acordării protecției domnului Gațcan.

Menționăm pe această cale că, SPPS a inițiat un șir de anchete de serviciu în vederea stabilirii unor acțiuni pretins ilegale admise în perioada anilor 2019-2020. Transparența și reformarea instituției în interesul cetățenilor este prioritatea noastră-cheie în următoare perioadă”, menționează SPPS.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților