În cadrul măsurilor organizate la prevenirea şi combaterea consumului, precum şi a traficului ilicit de droguri, poliţiştii sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au descoperit şi documentat spelunci de droguri camuflate în trei apartamente din sectorul Buiucani al Capitalei, transmite CURENTUL.
Indivizii care vizitau aceste locuri s-au dovedit a fi consumatori de droguri, iar cei care organizau aceste întâlniri s-au dovedit a fi persoane anterior judecate pentru infracţiuni similare.
Astfel, în urma percheziţiilor demarate în aceste locuinţe, poliţiştii au descoperit locurile unde erau ascunse pacheţele cu doze de substanţe narcotice, pastile cu efect psihotrop, precum şi aparate confecţionate artizanal destinate consumului de droguri. În dependenţă de rezultatele expertizelor poliţiştii vor iniţia procese penale, în cadrul cărora vor fi cercetate toate persoanele implicate în aceste scheme criminale de consum şi trafic ilicit de droguri.
Conform legislaţiei penale în vigoare sunt aplicate amenzi în mărime de la 8 mii de lei până la 14 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore sau închisoare de până la 1 an.
Anastasia Borta