Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu organizația Enerhack OÜ și cu sprijinul Universității Tehnice din Tallinn, a Centrului Estonian pentru Dezvoltare Internațională (ESTDEV) și Asociației inginerilor în termotehnică din Estonia (ESTIS), anunță lansarea unui proiect ambițios de instruiri pentru specialiștii din domeniul energetic din Republica Moldova.
Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc pe 24 octombrie, ora 09:00, cu un seminar introductiv referitor la experiența Estoniei în domeniul eficienței energetice în clădirile rezidențiale.
,,Colaborarea cu Asociația inginerilor din Estonia pentru noi este foarte utilă considerând similitudinile dintre țările noastre, mai cu seamă pe partea de clădiri care acoperă cea mai mare parte din consumul de energie la nivel național. Cu sprijinul partenerilor estonieni, vom oferi specialiștilor din Republica Moldova acces la cele mai bune practici și soluții eficiente, care vor contribui la modernizarea și dezvoltarea durabilă a sectorului energetic. În contextul creării Fondului de Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova, un interes aparte în această colaborare o prezintă experiența Estoniei în reabilitarea energetică a sectorului de clădiri rezidențiale pe care dorim să o facem accesibilă tuturor părților ce urmează a fi implicate la finanțarea și implementarea proiectelor”, a apreciat viitoarele instruiri, Ion Muntean, directorul AEE.
,,Unindu-și eforturile, Enerhack și Agenția pentru Eficiență Energetică din Moldova se concentrează asupra creării unor noi oportunități pentru optimizarea sistemului energetic al Republicii Moldova, care va beneficia de experiența Estoniei în acest domeniu. Suntem ferm convinși că schimbul de cunoștințe, utilizarea tehnologiilor moderne și inovațiile vor conduce la transformări semnificative în sectorul energetic. Aceste schimbări nu numai că vor consolida stabilitatea energetică a țării, ci vor influența în mod direct calitatea vieții cetățenilor săi, asigurându-le acces fiabil la energia electrică. Colaborarea noastră reprezintă cheia unui viitor energetic durabil, eficient și ecologic pentru Moldova, punând bunăstarea populației sale în prim-plan”, a declarat directorul executiv al Enerhack OÜ, Igor Krupenski.
Proiectul ,,Organizarea de cursuri și seminare în domeniul energiei pentru Moldova” își propune să dezvolte și să îmbunătățească competențele a peste 500 de specialiști din sectorul energetic, adresându-se unor categorii diverse de participanți, precum auditori energetici, operatori de centrale termice, manageri energetici, proiectanți, responsabili tehnici etc..
Pentru participarea la cursurile de specializare, înregistrarea online este esențială și poate fi efectuată pe pagina web https://www.enerhack.academy/, prin selectarea cursului dorit. Anunțurile referitoare la cursuri și perioadele de desfășurare vor fi disponibile pe pagina Agenției pentru Eficiență Energetică, asigurând acces rapid la toate detaliile necesare pentru înscriere.
Pentru înregistrare Vă invităm să efectuați pașii de mai jos:
https://www.enerhack.courses/course/building-energy-efficiency
În cazul dificultăților la înregistrare, consultați ghidul atașat sau contactați reprezentantul AEE, Ivan Gadiac +373 61 212 104, ivan.gadiac@aee.md.
În urma participării la curs se va oferi un certificat de participare.
Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Organizația Enerhack OÜ oferă cursuri de formare în domeniul energetic. Centrul Estonian pentru Dezvoltare Internațională) este o fundație de stat care organizează și coordonează participarea Estoniei la proiecte de cooperare internațională pentru dezvoltare și ajutor umanitar, cu scopul de a crește contribuția Estoniei la securitatea globală și dezvoltarea durabilă. Sarcina ESTDEV este de a planifica și implementa proiecte strategice, ample și coerente în țările și regiunile țintă prioritare din punctul de vedere al Estoniei. Proiectele sprijină domenii importante precum consolidarea organizării democratice a statului și dezvoltarea de soluții digitale pentru reducerea sărăciei, promovarea educației și construirea unei economii durabile.