[ X ]
Specialist în sănătate publică, despre discriminarea celor nevaccinați: „Da când plecați la mare în Turcia și vi se cere certificat de vaccin sau de teste, acolo nu este discriminare?!”
5 August

Specialistul în sănătate publică, Ala Tocarciuc, menționează că cei vaccinați sunt acum discriminați, iar statul este obligat să-i protejeze, în contextul unor declarații precum că se atestă o discriminare impusă de vaccinarea împotriva COVID-19, transmite CURENTUL.

Ala Tocarciuc are câteva întrebări către acești oameni „discriminați”:

„Copiii, care nu vor putea frecventa școala, din cauza carantinelor impuse de infecția Covid-19, care la rândul său vor fi din cauza celor nevaccinați, nu sunt discriminați?!

Suntem noi pregătiți ca și societate, să mai jertfim un an de școală, pentru că nu acceptăm să ne protejăm prin vaccinare?!

Suntem noi pregătiți să mai închidem niște mici afaceri, să mai generăm o armată nouă de șomeri și migranți, pentru că nu acceptăm să ne protejăm prin vaccinare?!

Suntem noi pregătiți să umplem iar spitalele cu mii de pacienți, să cheltuim pe tratamente milioane de lei, pentru că nu acceptăm să ne protejam prin vaccinare?!”, se întreabă Ala Tocarciuc.

Specialista spune că acum este vaccin, acum cetățenii se pot proteja, copiii pot merge la școală, afacerile mici să reînceapă lucrul, medicii să acorde ajutor și altor bolnavi.

„Eu zic că acest vaccin este un dar de la Dumnezeu! E un fel de salvare adusă pe tavă! Și trebuie să zicem „Mulțumesc!”.

Și când posmagii sunt aduși și serviți pe tavă, unii în loc să zică „Mulțumesc”, întreabă: da sunt muieți posmagii?!

Și dacă nu sunt muieți, apoi asta se numește discriminare?!

Da când plecați la mare în Turcia și vi se cere certificat de vaccin sau de teste și vi se cere să completați aplicația, acolo nu este discriminare?!

…..am obosit să explic ce ne așteaptă în comunitate cu doar 20% de oameni vaccinați. Cei vaccinați sunt cei mai discriminați acum! Statul este obligat să protejeze pe cei vaccinați! Eu nu mai vreau sa trec inca o data prin Covid!”, mai spune Ala Tocarciuc.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților