Dacă duminica viitoare s-ar desfășura alegeri locale, socialiștii ar acumulat cele mai multe voturi. Aceasta reiese din sondajul realizat de compania de sondaje de opinie și cercetări de piață Baltic Surveys/The Gallup Organization la comanda Institutului Republican International (IRI), informează CURENTUL.
Astfel, cetățenii ar vota pentru PSRM – 32%, pentru PDM – 15%, PAS – 12%, PDA – 7%, Partidul Șor – 6% PCRM – 3%, PL și Partidul Nostru – câte 1%, celelalte partide – sub 1%.
Dintre cei siguri că vor merge la vot (514 respondenți), pentru PSRM ar vota 25%, PDM – 12%, PAS – 15%, PDA – 10%, Partidul Șor – 5, PCRM – 3%, PL – 2, Blocul ACUM și Partidul Nostru – câte 1 procent etc.
Totodată, potrivit cercetării, 69% sunt siguri că vor merge la vot, 19% – mai degrabă siguri, 4% – mai degrabă nu sunt siguri că vor merge, 4% – nu sunt siguri, 4% – nu știu/nu răspund.
Precizăm că, datele au fost colectate de compania Magenta Consulting, în perioada 8 mai – 10 iunie 2019, pe teritoriul Republicii Moldova (cu excepția Transnistriei). Cercetarea a fost efectuată pe un eșantion probabilistic stratificat multistadial la care au participat 1543 respondenți cu drept de vot, cu vârsta de peste 18 ani (1243 național și 300 boost pe Chișinău). Marja de eroare nu depășește +/- 2.5%, rata de răspuns a constituit 59%. Colectarea a fost realizată prin intermediul interviurilor față în față, la domiciliile respondenților.
Cristina Gurez