Șoferul din raionul Fălești, care și-a scufundat mașina într-un lac chiar de Boboteaza, a fost tras la răspundere contravențional, transmite CURENTUL.
Ofițera de presă a inspectoratului de poliție din Fălești, Eugenia Molceanov a declarat că, bărbatul în vărstă de 32 de ani a fost pedepsit pentru huliganism și amendat cu 1.500 lei.
„Prin acțiunile sale, șoferul a dat dovadă de obrăznicie, a încălcat normele morale, tulburând ordinea publică și liniștea cetățenilor”, a precizat Eugenia Molceanov.
Amintim că fapta s-a întâmplat în data de 19 ianuarie, în satul Călugăr din raionul Fălești. Imaginile în care bărbatul și-a scufundat automobilul au fost făcute publice pe internet. Din fericire, șoferul a reușit să iasă din mașină înainte ca aceasta să se prăbușească sub gheață.
Doina Buruiană