Șoferița în vârstă de 33 de ani, care săptămâna trecută a provocat un grav accident pe strada Alba-iulia, din sectorul Buiucani al capitalei, a decedat în această dimineață la Spital. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Veronica Istrati, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.
Solicitată telefonic, Veronica Istrati, ne-a spus că din nefericire medicii nu i-au putut salva viața, iar astăzi, în jurul orei 10:00, aceasta a decedat.
Amintim că săptămâna trecută, Svetlana Ungureanu se afla în stare avansată de ebrietate, la volanul unui Porsche Cayenne, când s-a izbit violent într-un troleibuz de pe ruta 21. În urma impactului, pasagerul din automobil a murit pe loc, iar peste 20 de persoane din troleibuz au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit poliției Capitalei aceasta avea o concentrație de 2,15 g/l alcool în sânge, iar norma admisă este de 0,30.
Șoferița nu era la prima abatere. Aceasta avuse 43 de procese contravenționale și anterior a stat în închisoare jumătate de an, pentru provocarea unui accident.