Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și-a prezentat, astăzi, oficial, candidatul pentru circumscripția electorală nr. 23 (Chișinău, sectorul Botanica) la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, informează CURENTUL.
Este vorba despre actualul deputat Oleg Lipskii.
Președinta PSRM, Zinaida Greceanîi, a menționat că, s-au adunat cei cărora nu le este indiferentă soarta RM.
„De noi toți, dar și de fiecare în parte, depinde dacă va exista în continuare pe hartă RM. Pe 24 februarie 2019 vor fi alegeri, eu cred că e ultima luptă prin care trebuie să dăm jos această guvernare. Oleg Lipskii este unul dintre primii care au stat la baza formării PSRM, este un coleg adevărat, e un luptător, a vorbit cu oamenii, a vorbit despre toate problemele. Nu se teme să spună adevărul în față, nu se teme să se contreze cu oponenții noștri. Campania încă nu a început, însă noi trebuie să trecem toate procedurile. Toate candidaturile trebuie să fie aprobate de Consiliul Republican, dar e important ca voi să știți”, a precizat Greceanîi.
La rândul său, Oleg Lipskii a mulțumit pentru încrederea acordată. „Eu mă ocup mai mult de problemele transportului. Eu înțeleg, știu toate problemele din acest sector, am mers în toate curțile, grădinițele, drumurile. Știm problemele, știm cum să le rezolvăm”, a punctat Lipskii.
Andriana Cheptine