[ X ]
Socialiștii propun măsuri de sprijinire a mamelor și copiilor, prin intermediul unui pachet de legi
16 Mai

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că au elaborat un pachet de proiecte legislative privind sprijinul maternității și copilăriei, informează CURENTUL.

Vladimir Odnostalco a declarat că prima inițiativă legislativă ține de familiile care cresc trei sau mai mulți copii.

„Și anume, inițiativa constă în aceea că, lunar familiile cu trei sau mai mulți copii, să primească indemnizație de la stat 10% din salariul mediu pe economie, pentru fiecare copil. În prezent, acesta se prevede doar pentru familiile social-vulnerabile, însă noi propunem – pentru toate familiile. Această indemnizație să fie primită de copii până la vârsta de 18 ani”, a precizat deputatul.

Potrivit lui Odnostalco, un alt proiect vizează femeile care sunt însărcinate sau își propun să devină mame, însă sunt dependente de fumat. „În acest sens, propunem ca, aceste femei să beneficieze de medicină gratuită și psihologică”, a adăugat el.

Totodată, consilierul municipal Dinari Cojocaru a menționat că un alt proiect prevede ca familiile cu mulți copii să aibă unele beneficii de la stat.

„Dacă statul încă nu-și poate permite să acopere cu anumite sume de bani necesitățile, cel puțin – să ofere careva beneficii. Și anume: familiile cu trei sau mai mulți copiii să fie scutite de careva impozite, unul dintre aceste impozite este cel pe drum – 50%. De asemenea, propunem ca din contul statului să fie garantat laptele praf pentru familiile, în care femeile, din oricare motive nu pot alăpta copilul, fără a lua în considerare starea financiară a acesteia”, a adăugat consilierul.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților