[ X ]
[ X ]
[ X ]
Socialiștii: „Îndemnăm cetățenii să iasă la referendum și să voteze pro-demisia lui Dorin Chirtoacă”
13 Noiembrie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) consideră că Primarul general suspendat al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, poate fi deja condamnat, dar acest lucru nu se întâmplă, pentru ca primarul interimar Silvia Radu să poată conduce Primăria până în 2019, informează CURENTUL.

Consilierul PSRM în CMC, Alexandru Odințov, a declarat că Dorin Chirtoacă nu va fi condamnat.

„Toți vorbesc despre dosarul legat de parcări, dar puțin vorbesc și nu vedem informație despre cel de-al doilea dosar pe numele lui Dorin Chirtoacă. În acest dosar, practic, totul e demonstrat, sunt acumulate probe, dar nu este decizia de condamnare. Asta pentru că la unii nu le trebuie sentință care să-l vizeze pe Dorin Chirtoacă, pentru că nu le trebuie eliberarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar. Asta pentru ca Silvia Radu să poată să îndeplinească funcția de primar general interimar al capitalei până în 2019. Noi considerăm că, Dorin Chirtoacă nu va fi condamnat sau va fi condamnat cu suspendare, astfel ca Silvia Radu să fie în Primărie până în 2019”, a precizat Odințov.

La rândul său, consilierul socialist Victor Poleacov a îndemnat cetățenii să iasă la vot duminică, 19 noiembrie.

„Îndemnăm cetățenii să dea dovadă de spirit civic activ și în data de 19 noiembrie să iasă la referendum și să voteze pro-demisia lui Dorin Chirtoacă din funcția de Primar general al mun. Chișinău. Asta ne privește pe fiecare dintre noi și am obosit de incompetență”, a conchis Poleacov.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților