Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) susține că, din cauza Primăriei, cetățenii care locuiesc în blocurile neconectate la gaz nu primesc 25% compensații pentru energia electrică, informează CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, consilierul municipal, Dinari Cojocaru, a amintit că, în mun. Chișinău circa 121 blocuri care nu sunt conectate la conducta de gaz, ceea ce înseamnă circa 50 mii de apartamente.
„Toate aceste persoane, din motiv că agentul electric este destul de costisitor se străduie să găsească o alternativă. Această alternativă este folosirea buteliilor de gaz. În vederea asigurări cetățenilor mun. Chișinău, noi, în CMC, am propus să fie compensată factura de electricitate cu 40% din consumul pe care-l are o familie. În urma negocierilor, discuției, s-a ajuns la posibilitatea cu 25% de compensare a acestor facturi. Regulamentul a fost aprobat, mecanismul discutat, banii redistribuiți”, a precizat socialistul.
Totodată, consilierul municipal, Eugenia Ceban, a menționat că, dreptul de a primi aceste % au toți locuitorii, venitul cărora pentru o persoană în familie este de 3 mii lei. „Urma ca acești factori de decizie să primească documentele de la locuitorii blocurilor acestora, deja să prezinte spre achitare aceste dosare, însă din neglijență și iresponsabilitate acest lucru nu s-a întâmplat. Am discutat cu Direcția locativ-comunală, ca în cel mai apropiat timp, să ne prezinte dosarele, lista persoanelor care au solicitat aceste 25%, fiindcă bani sunt, au fost alocați. Consider că, practic, conducerea executivului trebuie să ia măsuri urgente, ca în cel mai apropiat timp locatarii să primească aceste 25%”, a precizat Ceban.
În final, socialiștii au venit cu un mesaj către cetățenii care au nevoie de acest suport de 25%. „Apropiați-vă, cereți, banii sunt în buget alocați, rămâne ca funcționarii publicii să se apuce de lucru și să lucreze”, au mai spus socialiștii.
Andriana Cheptine