Vicepreședintele Parlamentului, deputatul fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari solicită responsabilitate de la toți deputații Parlamentului Republicii Moldova și conștientizarea consecințelor în cazul lipsei de acțiuni, informează CURENTUL.
„Sincer, am obosit de unele sfaturi, care zilnic apar în privat și pe agenda publică adresate Platformei DA. Marea majoritate a cetățenilor informați înțeleg că acest guvern, conceput din start ca staff electoral al președintelui-culioc, a aruncat țara într-un haos catastrofal. Toți recunosc că la moment Moldova a devenit o insulă a pandemiei și pune în pericol evident toată Europa. Cu economia națională pusă pe brânci și șomaj de proporții uriașe. Casa arde puternic, este pur și simplu mistuită de flăcări”, susține deputatul.
Totodată, el spune că Platforma DA a spus tranșant și răspicat că își asumă rolul pompierului. „Fără alianța cu cineva și fără împărțirea fotoliilor. Fără participarea celor de la Șor și Candu în procesul stingerii focului. Vrem un guvern, care să nu depindă nici măcar matematic de fracțiunea Șor. Fără nicio garanție pentru cineva din acei care vor decide să ne voteze”, scrie Slusari, pe Facebook.
În același timp, el susține: „Categoric nu admitem restaurarea regimului Plahotniuc și vom face tot posibilul ca dânsul să fie întors în țară în cătușe. Dar avem o caravană de politicieni și sfetnici politici, care nu doresc să stingă focul. Nu au vreo soluție mai bună, dar nici de salvat casa nu vor. Să ardă la maxim sau chiar cu totul! Important este să nu piardă imaginea politică, chiar dacă riscăm să venim la toamnă ruinele casei noastre Republica Moldova. Cineva propune să-l lăsăm pe actualul șef al pompierilor, tot el fiind cel care a dat foc la casă. Cu ideea că cu cât mai rău e pentru casă, cu atât mai bine va fi pe urmă pentru cei, care au stat într-o parte pe toată perioada incendiului. Alții insistă pe ideea realegerii pompierilor în timpul incendiului, fără că să spună deschis oamenilor, mai ales medicilor, că în perioada electorală timp de minim 6 luni legal nu va fi posibil de stins focul cu toate mijloacele eficiente”, comunică Slusari.
În acest fel, deputatul comunică: „Platforma DA este din alt aluat. Suntem obișnuiți să renunțăm la dubii, calcule și sondaje privind perspectivele noastre politice, atunci când arde casa. Președintele Iohannis a zis recent că dreptatea nu este un moft, ci o urgență majoră. Cerem responsabilitate maximă de la toți deputații și conștientizarea consecințelor în cazul inacțiunilor”.
Cristina Pendea