[ X ]
Sistemul Informațional Automatizat „Registrul Rezervelor de Stat și de Mobilizare”, în vizorul CCRM
19 Iunie

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), la data de 16 iunie curent, în cadrul ședinței în format închis, a examinat Raportul auditului performanței privind funcționalitatea și eficiența Sistemului Informațional Automatizat „Registrul rezervelor de stat și de mobilizare” (SIA RRSM), inclusiv a resurselor investite (cu parafa secret).

Misiunea de audit public extern a avut scopul de evaluare a modului în care instituțiile și autoritățile publice responsabile au creat și au realizat condițiile necesare pentru implementarea, gestionarea și utilizarea Sistemului în vederea atingerii obiectivelor acestuia, cu identificarea riscurilor și vulnerabilităților în acest sens și determinarea oportunităților de îmbunătățire.

Activitățile de audit au cuprins acțiunile realizate în perioada anilor 2020 -2023 (I trimestru), după caz, și alte perioade relevante, de către: Agenția Rezerve Materiale, în calitate de posesor și deținător al Sistemului, precum și autoritatea responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul rezervelor de stat și de mobilizare; Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de organ responsabil de elaborarea politicii în domeniul rezervelor de stat și de mobilizare, totodată, fiind colectate probe de audit de la Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Agenția de Guvernare Electronică, Ministerul Finanțelor, posesorii Sistemelor informaționale nominalizate în Conceptul aferent Sistemului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2009, precum și autoritățile, instituțiile publice și agenții economici antrenați în circulația bunurilor materiale din rezervele de stat și de mobilizare, în număr de 24.

CCRM denotă că, reieșind din situațiile de urgență (pandemie, stare de război, criza energetică), riscurile și amenințările cu care se confruntă Republica Moldova în ultimii ani, se impune utilizarea pe larg a metodelor moderne de gestiune a rezervelor statului, şi anume a tehnologiilor informaționale și comunicațiilor avansate. Astfel, implementarea și utilizarea eficientă și adecvată a SIA RRSM este iminent necesară pentru realizarea cu succes a sarcinilor de importanță primordială ale sistemului rezervelor materiale ale statului, și anume, de intervenire operativă pentru asigurarea funcționării stabile a economiei naționale, protecția populației în situații excepționale, condiționate de calamități naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe, în caz de asediu și război, precum și în scopul acordării de ajutor umanitar.

Rezultatele auditului indică asupra unor aspecte importante care necesită intervenții stringente. În context, CCRM a înaintat un șir de recomandări pentru remedierea neconformităților și îmbunătățirea activității în domeniile auditate, direcționate prioritar spre:

  • eliminarea carențelor și neconcordanțelor din cadrul normativ și de reglementare aferent domeniului rezervelor de stat și de mobilizare, celui specific sistemului auditat, cât și cel privind achizițiilor atribuite la secretul de stat;
  • dezvoltarea și asigurarea menținerii SIA RRSM, precum și conformarea acestuia la cerințele de securitate specifice categoriilor de informații atribuite la secret de stat, astfel încât acesta să atingă scopurile stabilite;
  • responsabilizarea autorităților pentru valorificarea și utilizarea SI;
  • asigurarea sustenabilității SIA, inclusiv prin schimbări pozitive în comunicarea interinstituțională și intersectorială, ceea ce va genera posibilități de modernizare a serviciilor publice mai rapide și calitative etc.

Curtea de Conturi a subliniat necesitatea unei conlucrări eficiente între autoritățile și instituțiile publice prin prisma responsabilităților acestora, cu întreprinderea măsurilor necesare pentru implementarea recomandărilor înaintate de audit, în vederea înlăturării neajunsurilor elucidate.

Inapoi la arhiva noutaților