[ X ]
Sinteza CNA: Trei persoane, cercetate în dosare de corupție și sechestre aplicate pe 14 tipuri de criptomonedă în valoare de peste 400 de mii de lei
14 Mai

Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale.

Un bărbat din Hîncești a fost reținut în flagrant într-un dosar de trafic de influență, fiind bănuit de pretinderea a 2400 de euro pentru perfectarea a două permise de conducere pentru tractor. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Tot săptămâna trecută, doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost percheziționați într-un dosar de corupere pasivă. Aceștia ar fi pretins sistematic de la transportatori între 100-500 de euro pentru vămuirea mărfurilor. Menționăm că la moment, 3 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au pornit 2 cauze penale și 3 procese penale.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat 2 mijloace de transport în valoare de circa 300 de mii de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). Alte 122 de mii de lei, sechestrate anterior, au fost confirmate prin încheieri judecătorești. Totodată, au fost indisponibilizate 14 tipuri de  criptomonedă în valoare de circa 409 mii de lei.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 11 rapoarte de expertiză și 7 avize pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută. De asemenea, au fost finalizate 3 expertize criminalistice, iar în gestiunea direcției specializate se află alte 101 de expertize. În perioada menționată au fost organizate 4 instruiri anticorupție pentru 105 de persoane. CNA notifică inițierea a 9 analize operaționale, eliberarea a 58 de caziere de integritate, recepționarea a 24 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 830 de materiale în cancelaria Centrului.

 

Inapoi la arhiva noutaților