Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA a pus sub sechestru mai multe bunuri în valoare de peste 4,5 milioane de lei, în baza delegațiilor procurorilor, săptămâna trecută, transmite CURENTUL.
Printre acestea se numără conturi bancare, mijloace de transport, încăperi locative, terenuri agricole, capital social și numerar.
De asemenea, Direcţia analitică a finalizat 3 analize operaționale și a inițiat 3 analize noi, alte 37 fiind în curs de elaborare, iar Direcţia legislaţie a întocmit 11 rapoarte de expertiză pe acte normative și a remis autorilor 11 avize.
Totodată, au fost înregistrate 1043 de materiale în cancelaria Centrului și au fost recepţionate 57 de apeluri la Linia naţională anticorupţie.
Direcţia educaţie anticorupţie a CNA a desfășurat 2 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție.
Au fost eliberate 134 de caziere de integritate, iar 5 persoane reținute de CNA s-au deținut în Izolatorul de urmărire penală al CNA, fiind ulterior plasate în arest la domiciliu.
Cristina Pendea