[ X ]
Silvia Radu către PL: „Nu mai mințiți, nu mai otrăviți mințile oamenilor. A fost destul 10 ani”
29 Martie

Primarul interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, a venit cu o reacție la declarațiile făcute astăzi într-o conferință de presă de candidatul la Primăria municipiului Chișinău – Valeriu Munteanu, informează CURENTUL.

„Domnul Munteanu minte de îngheață apele. Minciuna și corupția au fost la ele acasă cât timp ”liberalii” au condus Primăria. Schemele de corupție sufocau bugetul, minciunile spuse în spațiul public voiau să prezinte o realitate paralelă. Ne abureau cu minciuni și pe la spate ne furau”, a precizat aceasta.

Totodată, Radu i-a cerut vicepreședintelui Partidului Liberal să vină cu scuze în adresa locuitorilor municipiului Chișinău. „Domnule Munteanu, cereți-vă scuze de la chișinăuieni pentru tot ce ați făcut în Primărie, pentru starea drumurilor, pentru sistemele de sănătate și educație pe care l-ați păstorit atâția ani. Nu știu dacă cunoașteți engleza, dar aici puteți citi ultima corespondență de acum două zile venită din partea BERD. Ei scriu că vor continua să sprijine Chișinăul. Nu mai mințiți, nu mai otrăviți mințile oamenilor. A fost destul 10 ani”, a declarat Radu.

pi

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților