Serviciul Fiscal de Stat va implementa în următoarele luni un program de conformare voluntară în privința contribuabililor din domeniul HORECA. Acest subiect a fost discutat în cadrul unei întrevederi dintre Directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat, dl Valeriu Vlas și reprezentanții Asociației Naționale a Restaurantelor și a localurilor de agrement din Republica Moldova (Asociația MĂR).
Programul de conformare menționat supra are la bază o analiză a a contribuabililor din domeniul HoReCa în special a agenților economici care prestează servicii de alimentație publică prin intermediul subdiviziunilor de tip cafenea, restaurant, cofetărie, patiserie, pizzerie, prin prisma indicatorilor declarați în perioada anului 2022. Principalii indicatori pe care s-a axat autoritatea fiscală au fost salariul mediu lunar declarat și povara fiscală înregistrată.
În debutul ședinței, dl Valeriu Vlas a menționat că autoritatea fiscală pune un accent deosebit pe conformarea voluntară a contribuabililor, astfel că, acțiunile preconizate se referă la informarea contribuabililor din domeniul HORECA, monitorizarea activității acestora, precum și întreprinderea vizitelor fiscale.
„Trebuie să începem cu o atitudine prietenoasă față de contribuabili. Acțiunile preconizate nu vor avea un caracter punitiv, respectiv nu vor fi aplicare careva sancțiuni. Primul indicator care ne dorim să-l îmbunătățim prin aceste acțiuni se referă la plățile salariale”, a declarat directorul adjunct al SFS.
Totodată, dacă la finalizarea programului de conformare menționat, în cazul ignorării de către contribuabili a recomandărilor autorității fiscale privind îmbunătățirea indicatorilori fiscali, Serviciul Fiscal de Stat își rezervă dreptul de aplicare a măsurilor de conformare forțată.
La rândul lor, reprezentanții Asociației MĂR au salutat deschiderea Serviciului Fiscal de Stat pentru dialog cu mediul de afaceri, adăugând că este o modalitate constructivă și vor contribui la efortul de informare și conformare a contribuabililor din domeniul pe care îl reprezintă.