[ X ]
Sfaturi la procurarea alimentelor pentru masa de Crăciun și Revelion
21 Decembrie

În ajunul sărbătorilor de iarnă, majoritatea consumatorilor se gândesc deja la ce vor pune pe masă.

Astfel, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu o serie de recomandări pentru consumatori la procurarea alimentelor pentru masa de Crăciun și Revelion.

La procurarea produselor alimentare consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită având în vedere că unii operatori economici vor profita de această perioadă pentru a-și vinde produsele din stoc. De asemenea, o deosebită atenție, din partea consumatorilor, necesită a fi acordată la verificarea produselor alimentare, din punct de vedere organoleptic (aspect, miros, culoare) și să le refuze pe acelea pentru care au suspiciuni privind calitatea și mai ales siguranța acestora.

Comercializarea cărnii si a produselor din carne:

– Achiziționarea cărnii și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) care au fost supuse expertizei sanitar-veterinare și au aplicată ștampila care atestă controlul sanitar-veterinar;

– Este necesară evitarea procurării cărnii și a produselor din carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor” chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic, unde comerciantul nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu poate elibera bon de casa cu care să poată fi justificată tranzacția comercială și există riscul achiziționării unui produs neconform sau chiar nesigur;

– Prin apreciere directă, pot fi apreciate proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (lipicios, urât mirositor), culorii (culoare modificată), consistenței etc. Carnea trebuie să prezinte la suprafață o pelicula uscată, de culoare roz până la roșie, să fie elastica, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul să fie caracteristic de produs proaspăt;

– Atenție și la preț! Verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft si cele marcate pe bonurile de casă;

– Carnea achiziționată ca fiind refrigerată se va transporta, în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu pentru a fi păstrată în frigider;

– Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului, urmează a nu fi achiziționate.

Comercializarea produselor congelate (carne, pește, legume, fructe)

– Este necesar verificarea informației privind termenului de valabilitate a produsului. Deși produsele congelate au un termen de valabilitate mai mare datorită procesului de congelare, se va acorda atenție sporită ca termenul de expirare să nu fie foarte apropiat de ziua procurării, mai ales dacă produsele congelate urmează a fi depozitate în gospodăria proprie pentru o perioadă mai îndelungată.

– La procurarea produselor congelate, ca și în cazul altor produse, este foarte important ca ambalajul să rămână a fi integru. Verificați ca ambalajul din plastic să nu fie deteriorat, iar cel din carton să fie uscat, ceea ce ar indica păstrarea/depozitarea corespunzătoare.

– Produsele congelate (carne, pește, legume, fructe) vor fi transportate în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu, unde vor fi depozitate în congelator până la data preparării acestora.

– Citiți cu atenție eticheta! Mențiunile făcute pe etichetă trebuie să fie clare, lizibile, prezentate într-un loc vizibil pentru consumator în condițiile normale de cumpărare și utilizare, nu trebuie să fie acoperite sau separate prin alte indicații, inscripții sau desene.

Mai mult ca atât, informațiile înscrise pe etichetă, pe de o parte, nu trebuie să inducă în eroare consumatorii în privința caracteristicilor alimentului (în special a identității, proprietăților, compoziției, cantității, termenului de valabilitate, originii sau provenienței lui), precum și a metodelor de fabricație sau de producție.

Comercializarea laptelui și a produselor lactate

– Consumatorii trebuie să fie atenți la modul de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, acesta indică un proces de fermentare și produsul nu mai este propriu consumului;

– Trebuie acordată atenție deosebită condițiilor de depozitare atât în comerț cât și la domiciliu. Verificați dacă laptele și produsele lactate sunt păstrate la temperatura indicată de producător și refuzați achiziționarea produselor care au fost expuse spre comercializare la alte temperaturi decât cele indicate de producător;

– Solicitați vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să consulte eticheta produsului pentru a analiza compoziția și, mai ales, încadrarea în termenul de valabilitate. Nu achiziționați produsele pentru care aveți dubii privind calitatea și modul de informare prin etichetare;

– Consumatorii pot solicita vânzătorilor informații suplimentare cu privire la natura produselor pe care doresc să le procure, întrucât pot exista cazuri când comercianții expun pentru vânzare, în același spațiu înlocuitori de produse lactate alături de produse lactate. În condițiile în care modul de prezentare (formă, dimensiuni, aspect, culoare) și chiar de etichetare sunt asemănătoare, diferențierea este complicată, motiv pentru care este absolut necesar solicitarea informațiilor suplimentare din partea comerciantului;

– Atenționam consumatorii să refuze produsele care prezintă termenul de valabilitate /data limita de consum modificată sau depășită. De asemenea, evitarea achiziționării laptelui și a produselor din lapte din locuri neautorizate. Comerciantul nu poate asigura condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și de eliberare a bonului de casă cu care să fie justificata tranzacția comercială astfel consumatorul riscă să achiziționeze un produs neconform sau chiar nesigur.

Comercializarea ouălor

– La procurarea ouălor examinați aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, integră, mată, poroasă, fără pete și miros.

Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimentare care se consumă fără a fi supuse unui proces termic. Verificați termenul de valabilitate indicat pe ambalaj.

Comercializarea produselor de patiserie (cozonaci, checuri, etc.)

– Achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate, unde spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute;

– Produsele de patiserie neambalate se vor comercializa din recipiente curate, în spații curate, fiind servite numai cu ustensile speciale;

– Pentru produsele de patiserie preambalate termenul de valabilitate este stabilit de producător și se va inscripționa pe etichetă/ ambalaj.

Comercializarea ciocolatei, produselor din ciocolată, produse pe baza de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine etc)

– Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete, să fie onctuoasă, culoare și gust specific, iar drajeurile au suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă;

– Achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate. Se va evita procurarea de la vânzători ambulanți, chiar daca prețul oferit este comparativ mai mic;

– Înainte de achiziție, consumatorul trebuie să verifice starea ambalajelor (integritate) și încadrarea produselor în termenul de valabilitate, după caz, în data limita de consum stabilite de producător.

Comercializarea vinurilor si a băuturilor alcoolice

– Consumatorul trebuie să verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea să fie corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități în suspensie;

– La întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conținutul nu trebuie să prezinte impurități sau scurgeri;

– Marcarea băuturilor alcoolice se face cu respectarea reglementarilor în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților