[ X ]
Serviciul Vamal a organizat o vizită de studiu la Aeroport pentru participanții la seminarul privind introducerea și scoaterea bunurilor din țară
18 Iunie

Serviciul Vamal a organizat o vizită de studiu în postul vamal Aeroportul Internațional Chișinău pentru cei mai activi participanți ai seminarului „Introducerea și scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice”, desfășurat în cadrul Clubului Finanțelor Publice, în data de 2 iunie curent, transmite CURENTUL.

Dacă în cadrul seminarului participanții au aflat ce bunuri au dreptul de a scoate și introduce în țară, care sunt obiectele de uz personal, formele de declarare, ș.a., astăzi persoanele au avut ocazia să vadă pe viu cum se efectuează controlul bagajelor, cum se declară bunurile, care sunt coridoarele vamale, precum și ce instrumente de control utilizează vameșii de la Aeroport.

Tot în cadrul vizitei de astăzi, participanții s-au ales cu premii simbolice din partea Serviciului Vamal, în semn de apreciere pentru implicare activă în cadrul seminarului.

Amintim că, Public Finance Club este una din activitățile realizate de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Serviciul Fiscal de Stat, Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe și FinEdu în cadrul Campaniei naționale ”Bugetul public este bugetul tău”.

Acțiunile desfășurate în cadrul Campaniei sunt îndreptate spre educarea financiară a tinerei generații și sporirea nivelului de informare.

Cristina Pendea

FB_IMG_1624255275515 FB_IMG_1624255277319 FB_IMG_1624255278950 FB_IMG_1624255280522

Inapoi la arhiva noutaților