[ X ]
Serviciul Fiscal va prelua anumite competențe de efectuare a activității speciale de investigație și a urmăririi penale
11 Septembrie

Serviciului Fiscal de Stat (SFS) îi vor fi atribuite anume competențe de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea privind activitatea specială de investigații și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală. În acest sens Parlamentul a aprobat, astăzi, în cea de-a doua lectură, un proiect de modificare a Codului fiscal și Codului de procedură penală, transmite CURENTUL.

Competențele respective se vor referi la infracțiuni, precum practicarea ilegală a activității de întreprinzător; practicarea ilegală a activității financiare; pseudo-activitatea de întreprinzător; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor; evaziunea fiscală a persoanelor fizice; transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz; fabricarea ilegală a semnelor de marcare de stat, punerea în circulație și utilizarea acestora; însușirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate; insolvabilitatea intenționată; insolvabilitatea fictivă; falsul în documente contabile.

Potrivit autorilor proiectului, acordarea acestor atribuții Serviciului Fiscal de Stat va asigura sporirea capacității de reacție a statului la acțiunile ilegale care împiedică dezvoltarea unui climat stabil de afaceri. De asemenea, se urmărește înlăturarea factorilor de concurență neloială pentru agenții economici care respectă cadrul legal, diminuarea economiei subterane și fortificarea premiselor pentru îmbunătățirea climatului de afaceri.

Implementarea acestei inițiative urmează să asigure continuitate în acțiunile de examinare și investigare a infracțiunilor economice, precum și definitivarea acțiunilor inițiate — de la conformare benevolă până la finalizarea urmăririi penale, de către același organ.

In rezultatul aprobării modificărilor, va spori conlucrarea procurorilor cu Serviciul Fiscal de Stat, iar urmărirea penală a infracțiunilor economice se va efectua preponderent cu implicarea ofițerilor de urmărire penală din cadrul SFS. Suplimentar, se va asigura redirecționarea parțială a resurselor Ministerului Afacerilor Interne alocate pentru investigarea infracțiunilor economice, în direcția prevenirii și combaterii altor infracțiuni.

Măsurile propuse ar urma să contribuie la sporirea încasărilor la Bugetul public național. Acestea au fost elaborate în conformitate cu recomandările partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova și coordonate cu toate autoritățile relevante, reprezentanții mediului de afaceri.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților