Începând cu ziua de astăzi, în punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din or. Tiraspol și din or. Râbnița, este disponibilă prestarea serviciilor de documentare cu plăci de înregistrare de model neutru a remorcilor la categoriile de autovehicule enumerate în prevederile pct.1 ale Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018 „Cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană, care nu desfășoară activitate comercială”, transmite CURENTUL.
Despre acest fapt, partea moldovenească a informat în cadrul ședinței experților de profil din 26 martie curent, dar și prin intermediul corespondenței purtate prin canalul de comunicare al reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.
Serviciul în cauză va fi prestat în corespundere cu prevederile Protocolului adițional din 30 septembrie 2020 cu privire la modificările și completările efectuate în anexa nr.1 la Decizia protocolară din 24 aprilie 2018 și cu Hotărârea Institutului de Standardizare al Republicii Moldova n.45 din 26 martie 2021, prin care a fost ajustat standardul tehnic național de profil.
Totodată, începând cu data de 01 iunie curent, în cadrul acelorași subdiviziuni teritoriale urmează a fi demarat procesul de prestare a serviciului de eliberare a certificatului de înmatriculare de model neutru, în termen de 20 de zile la tariful 330 de lei și de 10 zile la tariful de 660 de lei, iar pentru eliberarea certificatului de înmatriculare provizoriu, emis în ziua adresării, solicitantul urmează să achite 80 de lei.
Despre alte activități practice, menite să sporească capacitățile de deservire a cetățenilor și să documenteze un număr mai mare de autovehicule necomerciale la oficiile teritoriale din or. Tiraspol și din or. Râbnița vom informa adițional.
Cristina Pendea