Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) au semnat un Acord de Cooperare, în baza căruia vor oferi 3,5 milioane de euro pentru modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca și Philipp Johannsen, director de ţară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) au discutat despre principalele direcții de finanțare prevăzute de Acordul de cooperare dintre cele două instituții internaționale.
„Banii sunt alocați pentru continuarea proiectul în perioada 2016-2018. În cadrul acestui proiect am reușit să îmbunătățim condițiile cadru pentru implementarea politicii de dezvoltare regională orientate spre cetățeni, în sectoarele prioritare de prestare a serviciilor publice locale cum ar fi: aprovizionarea cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, eficiența energetică în clădirile publice, precum și drumuri regionale și locale”, a precizat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, la final de ședință.
La rândul său, Philipp Johannsen a subliniat că proiectul MSPL beneficiază de susținerea mai multor parteneri de dezvoltare. Astfel, începînd cu luna decembrie 2012, unul din parteneri este și Guvernul Suediei prin Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) , iar GIZ este instituția internațională ce sprijină valorificarea eficientă a suportului financiar oferit și realizarea eficientă a proiectelor.
Amintim, proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) şi sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României, Uniunea Europeană și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).
Cristina Parfeni