Senatorul de Vaslui, Ion Hadârcă, în cadrul unei ședințe a senatului, a vorbit despre alegerile municipale din Chișinău, dar și despre clasa politică din țară, informează CURENTUL.
„Duminică la Chişinău peste 50 de mii de oameni au cerut legitimarea alegerilor din 3 iunie a.c., invalidate abuziv de instanţele judecătoreşti. Spun abuziv, pentru că alegerile au fost recunoscute de organizaţiile de observatori, iar instanţele care le-au invalidat, inclusiv Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova, îşi motivează hotărârile prin faptul că, în ziua alegerilor candidaţii ar fi chemat lumea să iasă la vot”, a precizat el.
Prin urmare, Hadârcă a comunicat și despre experiența sa privind justiția din R. Moldova. „Cetăţenii Republicii Moldova au toate motivele să acuze instanţele. Am experienţa personală când, în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, am atacat în instanţe, împreună cu un grup de colegi, concesionarea ilegală a Aeroportului Internaţional Chişinău de către Guvern unei companii obscure din orientul îndepărtat al Rusiei. Am parcurs întregul infern al justiţiei moldoveneşti – de la Curtea Constituţională şi până la instanţele de drept comun, fără să obţinem câştig de cauză într-un proces care viza interesul public şi chiar securitatea naţională. Probele demonstrau grave încălcări comise de înalţi funcţionari – printre care prim-ministrul şi miniştri, şefi de agenţii şi subordonaţii lor. Toate au fost respinse de instanţele-marionete”, a declarat el.
În același timp, el a mai vorbit și despre pericolul alegerilor parlamentare din toamnă. „În Republica Moldova putem vorbi de un stat capturat de oligarhi, de inexistenţa statului de drept, de faptul că după marile excrocherii, puterea politică oligarhică a trecut la furtul de scrutine, al votului suveran al cetăţenilor. Alegerile locale din Chişinău sunt un preludiu la alegerile parlamentare din toamnă. Pericolul aplicării metodei cu implicarea justiţiei subjugate ca bâtă este mare. Uzurparea puterii prin anularea votului suveran este cea mai mare crimă împotriva poporului, crimă prestabilită de Constituţia Republicii Moldova, dar ignorată fraudulos de instanţe”, a susținut Hadârcă.
Hadârcă a comunicat și despre importanța implicării statului român în „sistemul păgubos” din R. Moldova. „România trebuie să se prezerve de pericolul importului acestui sistem păgubos pentru ţară şi cetăţeni, iar clasa politică, instituţiile abilitate – să taxeze prompt derapajele injuste, antidemocratice şi antieuropene din Republica Moldova”, a conchis el.
Cristina Pendea