Şeful unei şcoli auto din capitală şi doi subalterni de-ai săi au fost reţinuţi, pentru 72 de ore, în această dimineaţă, de CNA şi procurori în urma percheziţiilor, operate la domiciliile şi birourile acestora, transmite CURENTUL.
Aceştia sunt bănuiţi că ar face parte dintr-o amplă schemă de corupţie, documentată timp de mai multe luni de CNA, în care sunt vizaţi funcţionari ai Agenţiei Servicii Publice, instructori auto şi alţi intermediari. Potrivit informaţiilor anchetei, bănuiţii ar fi acţionat în complicitate, obţinând sume ilicite pentru aranjarea examenelor şi eliberarea permiselor de conducere.
Din informaţiile colectate de procurori şi ofiţerii de urmărire penală, rezultă o schemă de corupţie, prin intermediul căreia erau eliberate fraudulos permise de conducere, iar peste 40 de persoane ar fi obţinut acte, fără a fi evaluate în conformitate cu regulamentele existente. Pentru servicii, beneficiarii ar fi achitat sume cuprinse între 500 şi 2000 de euro unor angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice, unor instructori auto şi altor intermediari.
Întreaga reţea, identificată de grupul de anchetă, ar fi fost formată din persoane care aveau rolul de a organiza susţinerea probelor teoretice şi practice, prin programarea prealabilă, peste rând, şi evaluarea candidaţilor cu calificativul „admis”. Prin terţi, candidaţii transmiteau banii care, în final, erau împărţiţi între membrii grupului. Cazul a fost documentat mai multe luni, iar probele acumulate demonstrează protejarea acestei scheme de către funcţionari din cadrul ASP care, în prezent, sunt bănuiţi că exercitau influenţă asupra membrilor comisiilor de examene.
În luna ianuarie, ofiţerii CNA au efectuat peste 30 de percheziţii domiciliare, corporale, în birouri şi în automobilele persoanelor suspecte. Un instructor auto de la Orhei şi, ulterior, un angajat al ASP au fost reţinuţi pentru 72 de ore, în prezent ambii având calitatea de învinuit pe aceste dosare. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, care conţin mesaje şi convorbiri între membrii grupului, înscrisuri de ciornă, dar şi permise de conducere, care urmau să ajungă la cei care au achitat bani pentru obţinerea lor. De asemenea, au fost depistate mai multe sume de bani, în cadrul percheziţiilor la domiciliu, provenienţa cărora urmează să fie stabilită.
În prezent, organul de urmărire penală al CNA şi procurorii anticorupţie desfăşoară acţiuni de anchetă în cadrul mai multor cauze penale, pornite pentru trafic şi cumpărare de influenţă, corupere pasivă şi activă. Dacă instanţa va stabili vinovăţia persoanelor menţionate, acestea riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.
Cristina Pendea