[ X ]
Șeful Poliției de Frontieră și șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, la discuții. Ce subiecte au abordat
5 Septembrie

Aspecte privind necesitățile operaționale trasate în cadrul întâlniii operative dintre șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi cu șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași Victor-Dumitru Mariniuc. Evenimentul a avut lor în după amiaza zilei de ieri, 4 septembrie a.c. în punctul de trecere Sculeni, informează CURENTUL cu referire la serviciul de presă al instituției.

Ședința s-a desfășurat într-un cadru restrâns, cu consultări ce au reliefat convergențele ambelor părți privind teme de interes regional. S-a menționat despre faptul că s-a reușit cu succes implementarea celor mai viabile măsuri privind fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală, iar în prezent este atestată o scădere a numărului de călători.

Per general, discuțiile s-au concentrat pe realizările înregistrate pe dimensiunea operațională din ultimele 30 de zile și pe acțiunile comune care sunt în curs de desfășurare.

Cooperarea bilaterală, schimbul de informații și de bune practici din perspectiva angajamentelor de serviciu pentru o colaborare eficientă și o diminuare a situațiilor neprevăzute în zona de frontieră rămân a fi primordiale. Spre finalul întâlnirii, cele două părți au realizat o scurtă vizită prin punctul de trecere a frontierei Sculeni, bifând cele mai importante concluzii.

Cristina Pendea

70242558_371593133738830_5225815742745673728_n 69860051_661400164380561_1281015085984120832_n 69794691_2449570161993467_2723644701780475904_n 69697342_2350334305215752_577556089222987776_n 69642734_498336904232689_3185718504917565440_n

Inapoi la arhiva noutaților