[ X ]
Șeful „Moldovagaz”: „Modernizare, automatizare, digitalizare, eficientizare – sunt termenii de care suntem obsedați acum”
15 Septembrie

„Atunci când am preluat mandatul de președinte cunoșteam că nivelul de tehnologizare a infrastructurii gestionate de companiile grupului „Moldovagaz” nu poate fi apreciat drept înalt. Situațiile financiare ale grupului erau dezechilibrate, se înregistrau întârzieri în achitarea gazelor consumate, fapt care complica discuțiile cu furnizorul de gaze Gazprom” – despre aceasta scrie șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban, pe blogul său, informează CURENTUL.

El a scris că, situația companiei nu era o surpriză pentru el. „Cunoșteam marea parte a problemelor și le-am tratat ca pe oportunități. Cel mai des problemele pot fi transformate în oportunități de a îmbunătăți starea lucrurilor, moderniza infrastructura și eficientiza procesele. Depinde de noi cum abordăm problemele. De la început am prioritizat câteva obiective, printre care sporirea eficienței gestionării infrastructurii și finanțelor, și creșterea accesibilității serviciilor noastre. Cred că în ierarhia valorilor unei companii sănătoase pe primul loc trebuie să fie clienții. Pe al doilea loc trebuie să fie echipa și pe al treilea activele materiale ale companiei. De asta am pus accentul pe calitatea și accesibilitatea serviciilor Moldovagaz. Am decis că vom construi comunicare mai intensă cu clienții noștri pentru a explica cine suntem și ce facem. Moldovagaz nu înseamnă gazoducte și facturi. Mai întâi de toate, Moldovagaz înseamnă cca 740 mii de consumatori în toată țara și peste 5300 de specialiști care asigura livrarea sigură și calitativă a serviciilor 24 din 24. Moldovagaz e despre oameni și pentru oameni. Ca să creștem calitatea și accesibilitatea serviciilor trebuie să eficientizăm procesele, să optimizăm rațional costurile și să respectăm angajamentele față de toți partenerii Moldovagaz. Trebuie să construim un ecosistem sănătos bazat pe clienți satisfăcuți, echipă competentă și parteneri competitivi”, a menționat Ceban.

De asemenea, șeful „Moldovagaz” a spus că are încredere în tineri, în energia și talentul lor, crede că anume inginerii tineri, cu educație actuală, pot fi locomotiva modernizării companiei. „Contăm pe tineri nu doar în procesul de modernizare a infrastructurii și de îmbunătățire a serviciilor noastre curente. Credem că tinerii ne vor ajuta să creăm servicii noi, utile oamenilor și agenților economic. Suntem siguri că Moldovagaz are capacitatea să joace un rol mai important în viața socială și economică a țării. Avem scopul să transformăm Moldovagaz în “cea mai centrată pe nevoile clienților companie”. Nu ne putem permite să gândim egoist numai la beneficiul nostru. Așa vom pierde clienții. Iar fără clienți compania nu mai are nici valoare socială, nici economică”, a mai scris el, adăugând: „Vom urmări permanent ca serviciile oferite de noi să fie cele mai atractive la capitolele calitate, preț, confort și siguranță. Nu apreciem valoarea companiei după costul activelor administrate de Moldovagaz. Credem că această metodă de apreciere nu este potrivită. În prezent, valoarea companiei e determinată de utilitatea ei social economică”.

Potrivit spuselor sale, progresul tehnologiilor aduce soluții tehnice noi, schimbă procesele de gestionare a infrastructurii și influențează relațiile cu clienții si furnizorii. „Progresul impune schimbări și noi ne schimbăm. Modernizare, automatizare, digitalizare, eficientizare – sunt termenii de care suntem obsedați acum. Știm ce, știm cum și când trebuie să facem ca serviciile noastre să devină mai accesibile, mai comode și mai sigure. Și le facem!”, a conchis Ceban.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților