[ X ]
Șefa Spitalului de Psihiatrie din Bălți, cercetată pentru abuz de serviciu
24 Noiembrie

Șefa Spitalului de Psihiatrie din Bălți este cercetată penal pentru abuz de serviciu de CNA și procurorii anticorupție, după ce și-ar fi obligat subalternii să-i dea lunar o parte din salariu. Potrivit informațiilor preliminare, aceasta percepea de la medici și personalul auxiliar taxe de protecție pentru a nu le crea probleme, transmite CURENTUL.

Din declarațiile unor angajați ai Spitalului reiese că șefa instituției le-ar fi acordat lunar unele suplimente salariu, după care i-ar fi condiționat să-i restituie aceste adaosuri contra promisiunii de a nu le face probleme legate de activitatea profesională. Potrivit declarațiilor martorilor, sumele acumulate lunar de șefă variau între 3000 și 10 000 de lei, iar până în prezent au fost calculate prejudicii, aduse angajaților, de peste 100 000 de lei.

Ofițerii CNA au inițiat o urmărire penală pentru abuz de serviciu și au operat, în aceste zile, percheziții la biroul de serviciu al bănuitei. De asemenea, au fost audiate mai multe persoane din cadrul instituției care, la această etapă, recunosc faptele medicului-șef și cooperează cu anchetatorii.

În prezent, femeia este cercetată în stare de libertate, urmând ca procurorii să decidă asupra suspendării din funcție a acesteia. Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă închisoare de până la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților