Conferința de resetare a organizației teritoriale a Platformei „DA” Soroca a avut loc ieri și s-a desfășurat în prezența a circa 100 de delegați din localitățile raionului respectiv, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, în cadrul Conferinței, Iurie Tănase, membru al Platformei DA din 2015, a fost ales unanim Președinte al OT Soroca.
„Delegații prezenți și-au exprimat deplina susținere a politicilor promovate de Platforma DA și le-au calificat în deplină concordanță cu realitățile din Republica Moldova, au confirmat necesitatea stringentă de dezoligarhizare a țării și de restabilire a cursului proeuropean al acestea”, se spune în comunicat.
Platforma „DA” menționează că precedenta organizație teritorială din raionul Sorocа a fost dizolvată din motive explicite.
„Derapaje grave de la cursul politic promovat de Platforma DA, manifestate prin lipsa totală de activitate în promovarea politicii partidului, eschivarea de la îndeplinirea obligațiunilor statutare, inclusiv în ceea ce ține de susținerea candidatului comun al Blocului ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, acțiuni ce contravin prevederilor prevăzute de art.11, lit a) referitoare la „nerespectarea hotărârilor organismelor de conducere ale Partidului” și lit. c) despre „abateri grave de la cursul politic promovat de Platforma DA, inclusiv prin acțiuni sau declarații publice”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea