[ X ]
Ședință în cadrul componentei A.2 a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”. Iată ce s-a discutat!
21 August

Instituția Publică „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” (IP FISM), în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, la 20 august curent, a organizat o întrunire online în cadrul componentei A.2 a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” finanțat de Banca Mondială, gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și implementat de către FISM, informează CURENTUL.

La eveniment au participat: Igor Șarov, ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Sergiu Harea, coordonator de Proiect, conducerea IP FISM, primarii localităților, directorii instituţiilor de învăţământ beneficiare, reprezentanții companiilor de construcții și responsabilii tehnici.

În discursul său, Igor Șarov, ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, a menționat succesele obținute în procesul de implementare a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, precizând, totodată, că potențialele investiții ale Băncii Mondiale în domeniul educației din țara noastră depind de rezultatele și impactul acestui Proiect.

În continuare, beneficiarii și partenerii Proiectului, participanți la eveniment, au discutat mai multe aspecte, precum graficul de îndeplinire a lucrărilor, calitatea și volumul lucrărilor executate,

Directorul IP FISM, Iurie Chiorescu a prezentat informația despre procentul îndeplinirii volumelor de lucrări la obiectele aflate în proces de renovare, subliniind că lucrările se desfășoară conform graficului și cu respectarea normelor sanitare și epidemiologice în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Totodată, în cadrul prezentărilor au fost abordate aspecte ale Cadrului de Management de Mediu în procesul de renovare a instituțiilor de învățământ realizat de IP FISM în cadrul proiectului.

Notă: În cadrul Proiectului urmează a fi renovate 17 instituţii de învăţământ de circumscripție, iar investiția pentru fiecare liceu se va ridica până la 700.000 dolari SUA. În prezent, IP FISM monitorizează desfășurarea lucrărilor de renovare executate în 11 instituții de învățământ beneficiare de investiții, dintre care 8 vor fi recepționate până la începerea unui nou an de studii.

Lista instituțiilor de învățământ beneficiare:
1. LT “M. Eminescu” din or. Cimișlia
2. LT “A. Pușkin” din or. Ungheni
3. LT “I. L. Caragiale” din or. Orhei
4. LT “V. Coroban” or. Glodeni
5. Gimnaziul “M. Eminescu” or. Telenești
6. LT “M. Eminescu” din or. Anenii Noi
7. LT “M. Eminescu” din or. Strășeni
8. LT “A. Agapie” din s. Pepeni, Sîngerei
9. LT “A. Doljnenco” din or. Vulcănești
10. LT “A. Vartic” din or.Ialoveni
11. LT “P.Rareș” din or.Soroca
12. LT “S. Holban” din s. Cărpineni, Hîncești
13. LT “V. Alecsandri” din s.Colibaș, Cahul
14. LT “Ștefan Vodă” din or.Ștefan Vodă
15. LT “Alexandru cel Bun” din or.Rezina
16. LT „Ion Pelivan” din s. Răzeni, Ialoveni
17. LT „Alecu Russo” din s. Cojușna, Strășeni.

received_370565163929867 received_3201963189918192 received_1451844335008606

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților