Derularea proiectelor de reabilitare a drumurilor în Republica Moldova, inițiate atât din surse interne, cât și externe, a fost analizată astăzi, într-o ședință de lucru la Guvern, transmite CURENTUL.
Premierul Pavel Filip a reiterat că infrastructura drumurilor este una dintre cele trei priorități ale Guvernului, pe lângă modernizarea sistemului educațional și asigurarea supremației legii.
În ceea ce privește programul „Drumuri bune pentru Moldova”, responsabilii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii au raportat că lucrările se desfășoară în conformitate cu planul elaborat: 30% din volumul investițiilor sunt executate, 313 km de drum din cei 1200 planificați au fost reabilitați, iar pe alți 222 se lucrează. Cei care efectuează lucrările de reabilitare sunt în contact permanent cu administrația publică locală și cetățenii, pentru a depista eventuale probleme.
Informații detaliate au fost prezentate și referitor la nivelul de executare a contractelor finanțate din surse externe, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Băncii Europene de Investiții și al Băncii Mondiale. A fost analizată procedura de desfășurare a licitațiilor și de elaborare a proiectelor necesare, porțiunile problematice și rezilierea contractelor cu întreprinderile ce nu-și respectă angajamentele. Drept cauză principală a derulării lente a unor proiecte a fost numită necesitatea respectării procedurilor stabilite de finanțatori.
În context, prim-ministrul a solicitat simplificarea tuturor procedurilor aplicate în cadrul proiectelor din surse externe, pentru a nu admite tergiversări. „Trebuie de evitat procedurile greoaie. Avem nevoie de calitate și rapiditate”, a subliniat Pavel Filip.
Participanții la ședință au discutat și despre identificarea soluțiilor pentru unele sectoare mai problematice: L326 M2 Clișova – Suhuluceni – Leușeni – Verejeni, G 109 Bulboaca-Delacău și drumul de acces către punctul de trecere a frontierei Palanca. În aceste cazuri au fost găsite posibilități de realocare a mijloacelor pentru a asigura finalizarea proiectelor.
De asemenea, au fost examinate propunerile venite din partea Belarusului și Chinei, pentru realizarea a noi proiecte de îmbunătățire a infrastructurii rutiere.
Cristina Parfeni