În cadrul ședinței din 27 septembrie curent, care a avut loc la Bender, Comisia Unificată de Control (CUC) a aprobat numirea a 10 observatori militari, desemnați din partea Ucrainei, țară care are statut de mediator în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, transmite CURENTUL.
Grupul de observatori militari nou-desemnați își vor desfășura activitatea în Zona de Securitate sub conducerea șefului militar superior colonel Evghenii Șapovalov. Funcțiile acestora sunt stabilite în acordurile din 21 iulie 1992 (Moscova) și din 30 martie 1998 (Odessa), în alte acte aprobate la nivelul Comisiei Unificate de Control. Împreună cu observatorii militari numiți din partea Republicii Moldova, Federației Ruse și Tiraspolului, aceștia vor fi responsabili de monitorizarea situației în Zona de Securitate, documentarea și evaluarea eventualelor încălcări ale regimului Zonei de Securitate.
Acești observatori militari vin să-i substituie pe alți 10 militari ucraineni, a căror deplasare de serviciu în Forțele de Pacificare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova s-a încheiat. Cu această ocazie, Comisia a exprimat mulțumire pentru profesionalismul manifestat colonelului Nicolai Zinoviev, ex-șef al grupului de observatori militari ucraineni.
Un alt subiect de discuții a fost inițiat prin luarea de cuvânt a conducătorului delegației transnistrene Oleg Beleakov. Acesta a informat componentele Comisiei despre manifestațiile prilejuite de aniversarea a 610-a de la înființarea orașului Bender și intenția administrației locale de a instala pe râul Nistru un pod plutitor și de a organiza focuri de artificii cu suportul militarilor dislocați în satul Parcani.
Delegația Republicii Moldova și-a arătat îngrijorarea față de aceste acțiuni ale Tiraspolului, susținute tacit de componenta Federației Ruse. Delegația moldovenească nu este împotriva activităților social-culturale organizate pentru populația localității, dar a opinat că participarea structurilor militare menționate la orice manifestație în orașul Bender, declarat raion cu regim sporit de securitate, este inadmisibilă.
Următoarea ședință a CUC va fi pe 4 octombrie 2018.
Cristina Parfeni