[ X ]
Sectorul pomușoarelor a suferit în acest an și de secetă, și de pandemie
13 Noiembrie

Anul 2020 a fost unul dificil pentru producătorii de pomușoare din Republica Moldova. Iarna secetoasă și înghețurile din primăvară au determinat o scădere a producției cu circa 70%, informează CURENTUL.

„Recolta arbuștilor fructiferi și a căpșunilor a suferit foarte mult din cauza condițiilor climatice severe în perioada vegetației. Astfel, a fost produsă pe teritoriul țării o cantitate mai mică de pomușoare comparativ cu anii precedenți. Producția obținută a fost comercializată în special pe piața autohtonă, cu un preț ridicat”, a precizat Președintele Asociației Producătorilor de Pomușoare, Parascovia Sava.

Conform prețurilor afișate de Piața Agricolă, costul pentru un kilogram de mure a variat între 30 și 80 lei, iar cel al căpșunilor între 65 și 75 lei. Prețul zmeurei începe de la 70 lei, iar al afinelor de la 150.

Parascovia Sava a mai specificat că sectorul producerii de pomușoare a fost afectat nu doar de secetă, dar și de pandemie. Condițiile de carantină au stopat procesul de export, iar încercări de a vinde produsele s-au înregistrat mai mult spre Rusia.

„În această situație complicată, Guvernul sprijină producătorii prin acordarea unor subvenții, ce tind să compenseze pagubele intervenite”, a adăugat Parascovia Sava.

Președintele Asociației speră că ploile din această toamnă vor genera o recoltă mai bună în anul viitor și respectiv, producătorii de pomușoare vor putea să-și exporte mărfurile inclusiv pe piața europeană.

Doina Buruiană, stagiară

Inapoi la arhiva noutaților