Reparația drumului G119 care face legătura dintre satele Coșcalia, Plop și Baccealia din raionul Căușeni a fost subiectul abordat în cadrul unei întruniri dintre primarul comunei Baccealia și directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.
Segmentul de drum G119 G118 – Coșcalia – Plop – Baccealia – R30 aflat în gestiunea ASD, în prezent este impracticabil fiind din pietriș, parțial din pământ.
Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan a comunicat că va găsi o soluție pentru acest segment de drum în scopul facilitării dezvoltării infrastructurii rutiere a zonei.
Primarul a mulțumit Administrației de Stat a Drumurilor pentru suportul acordat și a subliniat că reparația drumului va îmbunătăți creșterea economică a comunei Baccealia.