Pe 20 septembrie, în cadrul evenimentului „Democrația Aduce Rezultate” al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) organizat în marja Adunării Generale a ONU, Secretarul de Stat Antony Blinken și Administratoarea USAID Samantha Power, în parteneriat cu Ford Foundation și Rockefeller Foundation, au încurajat organizațiile filantropice și partenerii din sectorul privat să investească în Republica Moldova și alte țări în care democrația devine tot mai consolidată.
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a participat la eveniment alături de liderii din alte țări care reprezintă prima cohortă de țări identificate de către USAID ca state unde Democrația Aduce Rezultate – Armenia, Republica Dominicană, Ecuador, Malawi, Maldive, Moldova, Nepal, Tanzania și Zambia. Participanții au discutat despre modalitățile de a canaliza resurse noi și variate pentru a sprijini reformatorii și cetățenii care construiesc democrații care vor aduce rezultate pentru toți. Inițiativa USAID „Democrația Aduce Rezultate” a fost lansată în 2022 de către Secretarul de Stat Blinken și Administratoarea Power, în prezența Președintei Sandu, și are obiectivul de a genera susținere, resurse și atenție acelor țări care trec prin experiența unor oportunități democratice.
În cadrul evenimentului dedicat inițiativei USAID „Democrația Aduce Rezultate” organizat în marja Adunării Generale a ONU, fundațiile și companiile au anunțat noi investiții pentru consolidarea securității și rezilienței cibernetice, cât și pentru a spori responsabilitatea și participarea guvernamentală în promovarea valorilor democratice în Republica Moldova.
Acest anunț include un grant în valoare de $1 milion din partea Google oferit pentru Foundation for Advancement of Moldova (FAM) și INCO pentru îmbunătățirea securității cibernetice a Moldovei. Beneficiarii vor consolida reziliența societății civile, instituțiilor guvernamentale și mediului de afaceri împortiva amenințărilor cibernetice și dezinformării. Foundation for Advancement of Moldova va depune eforturi pentru a accelera dezvoltarea inițiativei Academia de Securitate Cibernetică a Moldovei, inclusiv elaborarea curriculum-ului și sesiunilor de instruire pentru a facilita accesarea oportunităților de prim nivel din domeniul securității cibernetice.
Prin grantul oferit INCO, Google crează burse pentru Certificate Profesionale Google disponibile pentru studenții din Moldova care vin din zone mai izolate și dispun de acces limitat la oportunități. Ei vor beneficia de suport personalizat pentru a-i ajuta să finalizeze cursurile online și să obțină certificate profesionale în domeniile tehnologice în rapidă dezvoltare și cu cerere ridicată. Pe lângă angajamentele filantropice, Google va explora și modalități de colaborare cu guvernul și societatea civilă pentru a aborda provocările și oportunitățile cheie comune.
Republica Moldova este una din cele patru țări care primesc $20 de milioane din partea Ford Foundation în sprijinul oportunităților pentru democrație, inclusiv finanțarea eforturilor Ford de lungă durată de a consolida pilonii democrației și de a stimula receptivitatea guvernului față de cetățenii care muncesc în toată lumea pentru a consolida responsabilitatea, participarea și valorile democratice prin promovarea conlucrării dintre oameni și guvernele lor.
Adițional, Chandler Foundation a exprimat un angajament de până la $4 milioane timp de trei ani pentru consolidarea guvernanței democratice și lupta cu corupția în țările din cadrul inițiativei „Democrația Aduce Rezultate”, care va include eforturile anticorupție din Republica Moldova.
„Aceste angajamente vor aborda în mod direct cele mai urgente necesități și provocări cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova, în procesul de construire a unui viitor democratic și european,” a spus Șeful Misiunii USAID Moldova, Jeff Bryan. „Aplaud viziunea partenerilor noștri din sectorul filantropic și privat, care dedică resurse pentru aceste inițiative care sporesc oportunitățile economice pentru moldoveni, consolidează securitatea țării care a fost obținută atât de greu și catalizează implicarea cetățenilor.”
Resursele adiționale vor fi investite în mod strategic pentru a alinia eforturile curente ale Republicii Moldova de a asigura creșterea economică, consolida guvernanța democratică și crea un viitor democratic, prosper și european pentru cetățenii săi.
USAID și partenerii săi au angajamentul de a se asigura că democrația aduce rezultate pentru toți. Dovezi solide leagă democrația de rezultate îmbunătățite în materie de dezvoltare. Democrațiile furnizează bunuri publice la rate mai mari decât non-democrațiile și fac acest lucru în mod mai echitabil. USAID face apel către toate organizațiile, întreprinderile și persoanele angajate în extinderea drepturilor și oportunităților de a se alătura Inițiativei „Democrația Aducer Rezultate” în cadrul unor parteneriate, atât în ceea ce privește gândirea, cât și acțiunile dedicate promovării reformelor democratice pentru a oferi vieți și mijloace de trai mai bune.