[ X ]
Secretarul de Stat al MAEIE a condus reuniunea Consiliului Coordonatorilor Naţionali al GUAM
15 Februarie

Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tatiana Molcean, a prezidat prima reuniune a Consiliului Coordonatorilor Naţionali al GUAM din anul curent, care s-a desfăşurat în incinta Secretariatului GUAM de la Kiev, transmite CURENTUL. 

În cadrul reuniunii, participanţii au efectuat un schimb amplu de opinii asupra mai multor subiecte care vizează activitatea organizaţiei, printre care consolidarea şi extinderea relaţiilor comercial-economice, cooperarea statelor membre ale GUAM în cadrul organizaţiilor internaţionale, promovarea proiectelor de rezoluţie în AG ONU. Totodată, delegaţia moldovenească a prezentat Programul de activităţi pe durata exercitării mandatului de Preşedinte în Exerciţiu al GUAM de către Republica Moldova.

În intervenţia sa, Tatiana Molcean a reiterat obiectivul asigurării funcţionării Zonei de Comerţ Liber GUAM, precum şi interesul de a extinde cooperarea internaţională în formatul GUAM+ prin continuarea promovării interacțiunii cu partenerii externi relevanți.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților