[ X ]
Secretarii consiliilor raionale și municipale – în ședință cu conducerea CEC. Au discutat responsabilitățile pentru prezidențiale!
25 August

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent a început cu organizarea unei ședințe de lucru, în regim de teleconferință, cu participarea conducerii Comisiei Electorale Centrale și secretarilor consiliilor raionale și municipale, transmite CURENTUL.

Scopul ședinței a fost de a puncta principalele responsabilități și sarcini ce revin autorităților administrației publice locale în procesul de organizare și desfășurare a scrutinului din această toamnă.

Potrivit unui comunicat de presă, subiectele examinate au vizat provocările și măsurile ce urmează a fi luate în cadrul organizării alegerilor pe timp de pandemie, identificarea locațiilor pentru organizarea secțiilor de votare, precum și examinarea posibilității de acordare, în caz de necesitate, a suportului din partea Consiliilor Raionale, în vederea modernizării secțiilor de vot (conexiunea la agent termic, conexiunea la rețea electrică, la rețele de comunicații, asigurarea cu rampe de acces etc.)

„Alte aspecte au vizat procedura de actualizare a listelor electorale, atribuțiile registratorilor, colaborarea dintre autoritățile administrației publice locale și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral în organizarea instruirilor pentru funcționarii electorali”, se spune în comunicat.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților