[ X ]
Sechestre de peste 8 mln. de lei aplicate de ARBI săptămâna trecută
24 Mai

Un Land Rover Range Rover (2014), evaluat la aproape jumătate de milion de lei, se află printre bunurile sechestrate de Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA, pe parcursul unei săptămâni, transmite CURENTUL.

În total, Agenţia a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 8 milioane de lei, în cadrul unor cauze penale, pornite pe fapte de îmbogăţire ilicită, corupere pasivă şi abuz de serviciu.

Astfel, 8 încăperi locative şi nelocative indisponibilizate au fost evaluate la peste 7 milioane de lei, un autoturism – la circa jumătate de milion de lei şi trei terenuri agricole şi pentru construcţii au fost estimate la un preţ ce depăşeşte 600 de mii de lei. Suma totală a acestora este de 8 382 576 lei.

Pe parcursul săptămânii precedente, Agenţia a finalizat 3 delegaţii pe 3 cauze penale în privinţa a 8 subiecţi, a elaborat 6 note analitice pe 24 de persoane, a întocmit 5 avize consultative privind evaluarea unor bunuri mobile şi imobile. În prezent, în procedura ARBI se află 89 de delegaţii pe 57 de cauze penale în privinţa a 239 de subiecţi.

Amintim că, Agenţia are în calitate de atribuţii efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale sechestrate.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților