Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova anunță concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Concursul se va desfășura în două etape:
1. Depunerea dosarelor de înscriere la concurs (până la 17 decembrie 2018);
2. Interviul public al candidaților admiși la concurs.
II. Condiții generale de participare la concurs
Candidatul la concurs trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) este cetățean al Republicii Moldova;
b) are studii superioare universitare în domeniul economic, financiar sau juridic și o experiență profesională în domeniile menționate de cel puțin 10 ani, dintre care 5 ani de experiență managerială;
c) cunoaște limba de stat.
III. Condiții specifice de participare la concurs
Candidatul la funcția de membru al Curții de Conturi nu poate fi persoana care:
a) a atins vârsta standard de pensionare;
b) este privată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate;
c) are antecedente penale, inclusiv stinse, ori a fost absolvită de răspundere sau de pedeapsa penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de grațiere;
d) are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute în art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
e) are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al autorității abilitate;
f) nu exercită activități ce ar putea genera conflicte de interese în procesul de realizare a funcției de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova.
IV. Dosarul de participare la concurs
Dosarul de participare la concurs va conține următoarele documente:
cererea de participare la concurs; b) dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia de pe buletinul de identitate); c) curriculum vitae; d) copiile de pe diplomele de studii și de pe certificatele de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare și, opțional, alte acte de studii); e) dovada vechimii în muncă de cel puțin 10 ani în domeniu și 5 ani de experiență managerială; (copia de pe carnetul de muncă și alte acte); f) cazierul judiciar (sau declarația pe proprie răspundere); g) scrisoare de motivație (cel mult 2 pagini), scrisă în limba de stat, în care urmează să se explice de ce persoana este interesată să participe la concurs; h) declarația pe proprie răspundere că, în cazul în care va fi numit (numită) în funcția de membru al Curții de Conturi a RM, în termen de 30 de zile, va abandona, pe durata mandatului, funcțiile incompatibile cu funcția dată; i) declarația pe proprie răspundere a lipsei sau existenței conflictului de interese.
NOTĂ: Copiile documentelor din dosar vor fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele în original pentru verificarea veridicității lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică până la data desfășurării interviului public sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
V. Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Curții de Conturi a Republicii Moldova, pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.69, et. 2, bir. 215 sau pe adresa de e-mail – l_ivasco@ccrm.md.
VI. Candidații declarați admiși la etapa de selecție a dosarelor vor fi evaluați în cadrul unui interviu, data, ora şi locul desfășurării interviului urmând să fie anunțate suplimentar pe pagina oficială a Curții de Conturi a RM și prin telefon.
VII. Concursul public se desfășoară în conformitate cu Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2018, Regulamentul privind procedura de organizare şi desfășurare a concursului public pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova.
Cristina Pendea