Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret în colaborare cu Direcția Metodică a Mitropoliei Moldovei anunță depunerea dosarelor pentru concursul „Profesorul anului la ora de religie”, pentru următoarele categorii: „Performanțe la ora de religie” și „Profesorul de religie”, transmite CURENTUL.
Dosarele vor fi depuse electronic pe adresa de email: religie@mail.ru
Data limită de prezentare a dosarelor: 31 ianuarie 2020.
În cadrul etapei de premiere se vor oferi diplome și premii bănești profesorilor premianți.
Dosarul va cuprinde în mod obligatoriu:
chestionarul, conform anexei nr.1;
un eseu cu tema “Portretul ideal al profesorului de religie”. Textul eseului va fi cules la calculator cu caractere Times New Roman, mărimea 14 şi nu va depăşi 2 pagini, formatul A4;
materiale din practica de lucru a profesorului – un proiect de lungă durată; un proiect de scurtă durată (al lecţiei); un proiect al activităţii extracurriculare;
o prezentare Power-Point a activității personale și profesionale în calitate de profesor de religie, care să includă date biografice, date despre activitatea în școală (fotografii de la lecții și activități extracurriculare), diplomele relevante din cadrul activității didactice.
Vedeți aici Regulamentul și aici Chestionarul.
Cristina Pendea