Scriitorul Oleg Serebrian, membru al Uniunii Scriitorilor și Ambasador al R. Moldova în Germania, lucrează la un nou roman. Pentru CURENTUL, a spus că „ideea acestui roman este veche și trimiteri la conținutul lui erau deja în cele două romane precedente – „Woldemar” și „Cântecul mării”.

„Așa cum spuneam acum un an, într-o emisiune de la Radio România Cultural în dialog cu jurnalista Magdalena Tara, titlul noii cărți – „Liliacul alb din Peenemünde“, apare în primul roman, pe o fotografie a lui Alex von Randa, fratele eroinei principale din „Cântecul mării”” – a dezvăluit scriitorul.

Serebrian a spus că, „romanul e o descriere a vieții inginerului și matematicianului Alex von Randa, de la nașterea acestuia și până la sinuciderea sa, în noaptea de 3 octombrie 1942, atunci când racheta germană V2 a atins pentru prima dată în istoria omenirii spațiul cosmic”. „Este atât un roman istoric, în care se găsesc relatări veridice despre procesul de construcție al rachetei V2 și încercările serviciilor secrete britanice de a urmări proiectul, dar și unul psihologic, despre o suită de prietenii intense și neordinare, care se sfârșeșc tragic pentru eroul principal, învinuit de „delict moral”, internat în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen, apoi eliberat condiționat. În fond, aceste detalii au fost devoalate încă în romanele anterioare. Ancheta nu găsește niciun fel de probe acuzatoare în ce-l privește pe Randa, dar oricum, într-un acces de depresie, el se sinucide înainte de verdict” – a povestit el.

De asemenea, diplomatul a dezvăluit, că personajul din roman a existat cu adevărat, dar istoria relatată e una imaginară, iar viaţa sa e inspirată de alte patru biografii. „Trebuie să spun, că baronul Alex von Randa a existat cu adevărat. Totuși, istoria relatată în roman nu este o biografie a acelui Alex von Randa, care a fost doar un punct de pornire, generat de interesul pe care-l aveam față de familia Randa în momentul scrierii romanului „Cântecul mării”. Numai originea, numele, anul și locul nașterii coincid, în rest… E un erou imaginat, viața căruia a fost inspirată din alte patru biografii.

Prima e cea a celebrului inginer-constructor german Hermann Oberth, unul din pionierii construcției de rachete. Oberth s-a născut la Hermannstadt, în Austro-Ungaria (azi Sibiu, România), iar în 1919, după destrămarea imperiului, acceptă cetățenia română. Ulterior, a lucrat vreme de mulți ani în Germania, inclusiv la legendarul centru de cercetări tehnice de la Peenemünde, locul de naștere al tehnicii spațiale. Faptul că un neamț din România a fost printre colaboratorii de frunte de la Peenemünde mi l-au relatat în vara anului 1989 niște rude de la Craiova, în timpul unei vizite acolo. Informația mi s-a părut foarte interesantă și peste ani mi-a apărut ideea să evoc figura lui Oberth într-un roman. Nu m-am apucat niciodată să scriu o biografie romanțată a lui Hermann Oberth, dar, în schimb, i-am împrumutat câteva din caracteristicile sale eroului meu din „Liliacul alb din Peenemünde”.

A fost apoi, pe la finele anilor nouăzeci, când citeam cartea de memorii a feldmareșalului german Erich von Manstein ”Die verlorene Siege” („Victoriile pierdute”) , întâlnirea cu cazul baronului Werner von Fritsch, general-colonel al Wehrmachtului, învinuit de homosexualitate. Fritsch nu se interesa de femei, nu a fost niciodată căsătorit, iar în 1936 a adăpostit doi adolescenți nevoiași. Câteva luni mai târziu, la Gestapo e depusă o mărturie privind „înclinațiile nefirești” ale baronului Fritsch, care fusese ceva mai devreme numit într-o funcție-cheie în administrația militară a Reich-ului, cea de șef al statului major al forțelor terestre. „Cazul Fritsch” a fost foarte mediatizat, întrucât implica un militar de frunte al Germaniei. Procesul a durat doi ani. În 1938, Fritsch e achitat, revine în serviciul militar, dar nu i se mai încredințează vechiul post. În septembrie 1939 baronul Fritsch moare în timpul asediului Varșoviei, fiind primul general german mort în cel de-al Doilea Război Mondial. În memoriile sale, feldmareșalul Manstein susține că Werner von Fritsch a căutat înadins moartea pe câmpul de luptă, fiind iremediabil afectat moral și psihologic de învinuirile ce i-au fost aduse.

A treia sursă de inspirație e biografia celebrului om de știință englez Allan Turner, unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului XX, care a avut un aport capital în spargerea sistemului german de criptare Enigma, fiind considerat și părintele informaticii și inteligenței artificiale teoretice. Homosexualitatea lui Turner a fost deconspirată după război, în urma denunțului făcut de amantul său, Arnold Murray. Turner a fost judecat și supus castrării, după care s-a sinucis. În 2014 regina Elisabeta a II-a a declarat grațierea post-mortem a lui Alan Turner, aceasta fiind a patra grațiere regală post-mortem din istoria Marii Britanii. În declarația guvernului de la Londra, care a urmat grațierii, s-a spus că Turner trebuie comemorat și recunoscut pentru fantastica sa contribuție la efortul de război. O influență capitală asupra lui Turner (inclusiv altoirea pasiunii pentru matematică) a avut-o prietenul său din copilărie, Christopher Morcom, descris uneori și ca prima iubire a lui Turner (una platonică, fără îndoială). Morcom a murit la vârsta adolescenței de tuberculoză. Celor interesați de biografia dramatică a marelui matematician le recomand cu căldură cartea lui Andrew Hodges „Alan Turing: the enigma of intelligence”.

În fine, a patra biografie care mi-a servit ca punct de pornire la modelarea chipului lui Alex a fost cea a baronului James Matthew Barrie, autorul cunoscutului roman pentru copii „Peter Pan”. Acesta a fost primul roman pe care l-am citit, o carte care m-a marcat profund, de unde și interesul meu pentru biografia lui Barrie. În vara anului 2004, fiind la un stagiu de formare în Marea Britanie, am dat într-o librărie din Edinburgh de cartea lui Andrew Birkin „J. M. Barrie and the Lost Boys: The Real Story Behind Peter Pan”. Așa am făcut cunoștință cu biografia mai puțin obișnuită a lui Barrie – o căsătorie târzie și nefericită cu Mary Ansell, o prietenie intensă cu Arthur Lleweulyn Davies și o mișcătoare afecțiune față de fiii acestuia. Apropierea dintre Barrie și actrița Mary Ansel se produce în timpul unei probleme de sănătate a lui Barrie, când Ansell îl îngrijește. Cuplul nu a avut copii, deși visul lui Barrie era să aibă un fiu. După 15 ani de căsnicie tensionată, Barrie și Mary Ansell divorțează. Divorțul, dar mai ales moartea lui Arthur Lleweulyn Davies, îl afectează profund pe Barrie. Scriitorul se atașează și mai mult de feciorii prietenului său, adoptându-i și găsindu-și refugiu în grija pentru ei” – a dezvăluit el.

Autorul a mai spus că, dincolo de aceste biografii, „au fost multe, multe alte surse, consultate de-a lungul multor ani – lecturi, dar și vizite de documentare, și consultarea presei vremii, extrem de importantă pentru a simți epoca”.

„Am vizitat de două ori lagărul de concentrare de la Sachsenhausen (prima dată în mai 1993, fiind într-o vizită de studii la Berlin, pe când eram masterand la Nisa), de două ori am fost la complexul muzeul tehnic de la Peenemünde” – a mai adăugat Ambasadorul.

Totodată, diplomatul a comunicat că romanul e aproape gata, iar scrierea lui i-a luat doi ani. „Romanul este practic gata, dar mai necesită niște șlefuiri. Am folosit concediul din acest an exclusiv pentru a lucra asupra textului, găzduit timp de o lună de un prieten danez, într-un loc absolut retras, pe malul Mării Nordului. Astfel, am avut posibilitatea să lucrez în voie, câte 6-8 ore pe zi. Scrierea acestui roman mi-a luat exact doi ani. Am lucrat la el aproape în exclusivitate noaptea, cam câte 2 ore pe zi. Bineînțeles, erau unele zile când nu scriam nimic, apoi altele, mai cu seamă în weekend, când compensam „pierderile”. Faptul că aveam de foarte mulți ani scenariul romanului în cap, mi-a fost de mare folos. A trebuit doar să-l scriu, să mă gândesc la formulări, la unele detalii, dar nu să-l și inventez. Oricum, încă ezit să-l transmit editurii. Prefer să iau o pauză, să mă detașez de text, apoi să-l recitesc” – a mai spus el.

La fel, a mai spus la ce să se aștepte cititorii de la noua carte. „Îmi vine foarte greu să anticipez reacția cititorilor și a criticilor la acest roman. E un subiect mult mai complex decât în romanele mele anterioare, cu multe nuanțe sensibile de ordin istoric, moral, psihologic. E deosebită și perspectiva narațiunii, apoi e și o temă absolut nouă, neexploatată în literatura română. De altminteri, nici chiar în literatura germană nu există un roman despre Peenemünde în anii de război. Sunt câteva filme artistice, mai multe filme documentare, o serie de memorii, foarte multe lucrări istorice, dar nu cunosc să existe un roman” – a conchis Serebrian.

Cristina Tomac