[ X ]
Șarov: MECC se obligă să demareze procesul de raționalizare a rețelei de universități din țară în scopul eficientizării cheltuielilor publice
4 Iunie

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, astăzi, a declarat că, în condițiile în care în Republica Moldova se constată un număr mare de instituții publice de învățământ superior și un număr în descreștere al studenților, MECC se obligă să demareze procesul de raționalizare a rețelei de universități din țară în scopul eficientizării cheltuielilor publice, informează CURENTUL.

„Decizia a fost luată ca urmare a analizei a celor 18 instituții de învățământ superior, care, în majoritatea cazurilor, au un număr în descreștere a candidaților la studii”, a spus Șarov, în cadrul unui briefing de presă.

Astfel, la prima etapă a procesului de raționalizare se propune fuziunea prin absorbție a Institutului de Relații Internaționale din Moldova și a Universității „Dimitrie Cantemir” de către Universitatea de Stat din Moldova, potrivit ministrului.

În acest fel, Șarov a mai adăugat: „Acest proces nu va închide programe de studii, ci va asigura ca banii să fie utilizați pentru educație, dar nu pentru procese administrative”.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților