[ X ]
SA „Moldovagaz” anunță că va deconecta instalațiile de gaze naturale ale consumatorilor-debitori
29 August

SA „Moldovagaz” informează consumatorii finali despre expirarea termenului-limită de achitare a facturii de plată, emisă pentru luna iulie 2022, și anume în data de 15 august 2022 la consumatorii noncasnici, și 20 august 2022 la consumatorii casnici, informează CURENTUL.

Astfel, conform situației la 25 august 2022, datoria consumatorilor finali pentru gazele naturale livrate a constituit 55,872 mil. lei, inclusiv 19,254 mil. lei la consumatori noncasnici, și 36,618 mil. lei la consumatori casnici.

În context, cu scopul evitării majorării soldului datoriei consumatorilor finali pentru gazele naturale furnizate, în temeiul pct. 104-105 din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.113/2019 din 19 aprilie 2019, SA „Moldovagaz” va dispune procedura de deconectare a instalațiilor de gaze naturale ale consumatorilor-debitori:

– începând cu data de 29 august 2022 la consumatorii noncasnici;
– începând cu data de 01 septembrie 2022 la consumatorii casnici.

Prin urmare, SA „Moldovagaz” solicită stingerea restanței pentru gazele naturale furnizate.

Inapoi la arhiva noutaților