Doi bărbați au efectuat acțiuni de corupere asupra proprietarei unui magazin de produse alimentare din satul Plopi raionul Cantemir, prezentându-se drept inspectori ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Prin urmare, instituția a venit cu o reacție, informează CURENTUL.
ANSA menționează că indivizii dețineau legitimații false cu denumirea instituției Agenția Protecția Dreptului Consumatorului – „instituție care de fapt nici nu există”, comunică ANSA.
„Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează operatorii din domeniul alimentar despre prevederile Legei Nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, și cerințele generale de inițiere și petrecere a unui control de către inspectorii ANSA:
Prezentarea legitimației;
Înmânarea exemplarului delegației de control;
În acest context, ANSA îndeamnă toți agenții economici să fie precauți, mai ales atunci când li se percep anumite plăți. În cazul în care apar apar dubii referitor la identitatea persoanelor care se prezintă ca fiind inspectori ai unei instituții de control, apelați la Linia națională anticorupție: 0 800 555 55”, se menționează într-un comunicat al instituției.
Cristina Pendea