„Unicul interes pe care îl am, în funcția pe care o dețin, este ca Poliția de Frontieră să devină una integră în serviciul țării și a cetățeanului”. Declarația aparține șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, informează CURENTUL.
„„Rosian pune un cuvânt pentru mine să trec mai repede frontieră!”. „Rosian am un nepot bun, ajută-mă să îl angajez la voi, la frontieră.” „Dl șef eu vreau la funcția X și am să fac tot ce spuneți”. Stimați cetățeni, dragi prieteni, vin cu un mesaj clar pentru toți, astfel de „rugăminți prietenești sau favoruri” nu accept sub nici o formă”, adaugă Vasiloi.
La fel, șeful Poliției de Frontieră comunică: „Timp de o lună de la numirea mea în funcție nu am reușit să vă mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis un șir de mesaje cu această ocazie. Vreau să vă aduc un mesaj de recunoștință pentru încrederea oferită că împreună putem face schimbarea de lucruri în Poliția de Frontieră! Dar totodată rămân nedumerit de cei care încă nu au înțeles poziția mea și misiunea noastră în această instituție! Vă asigur că nu vom prelua scheme infracționale, ci din contra vom lupta înverșunat pentru destructurarea acestora”.
Totodată, Vasiloi susține că nu va favoriza anumite persoane la funcții cheie, ci din contra – va promova doar specialiști care vor să muncească pentru o frontieră sigură.
„NU vom bloca propunerile de dezvoltare instituțională, ci din contra vom motiva pe mulți colegi și vom susține orice inițiativă care are menirea să îmbunătățească activitatea de frontieră. Schimbarea care mi-am propus să o fac în Poliția de Frontieră are la bază trei principii: TRANSPARENȚĂ, CORECTITUDINE și PROFESIONALISM! Devizul care încerc să-l înrădăcinez la colegii mei din Poliția de Frontieră este: „Activăm în interesul cetățenilor și al statului. Orice decizie este luată în conformitate cu normele legii””, declară el.
În același timp, Vasiloi vine cu un apel: „Să contracarăm împreună toate manifestările negative ce afectează eficiența și imaginea Poliției de Frontieră. Dacă veți auzi pe cineva că vorbește în numele meu, prezentându-se drept cunoscut, prieten sau rudă, solicit să fiu informat imediat. Precizez și pe această cale: nu am mandatat pe nimeni să-mi folosească numele sau funcția în scopuri personale”.
„La serviciu nu am rude, cumetri, nănași, fini, prieteni sau cunoscuți. La serviciu, sunt dedicat Poliției de Frontieră trup și suflet, iar unicul interes pe care-l am este cel al țării. Îmi doresc enorm să formez o echipă puternică și prietenoasă în Poliția de Frontieră, însă acest lucru îmi va reuși doar cu suportul Dumneavoastră stimați polițiști de frontieră. Reiterez că șeful Poliției de Frontieră este parte integră a echipei și activitatea sa nu se rezumă la indicații către subalterni. Dintotdeauna am acționat corect și echidistant în raport cu fiecare dintre voi și așa va fi în continuare. Ne facem lucrul cum o cere legea, fără favoritism, fără măguleală, fără apatie și fără „cumătrism””, a conchis Vasiloi.
Mihaela Conovali