Armata Națională planifică desfășurarea în lunile aprilie, mai, iunie și septembrie a exercițiilor cu rezerviștii Forțelor Armate, informează CURENTUL.
Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, exercițiile au ca scop verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizarea acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale.
Totodată, participanții la exercițiu vor studia regulamentele militare, vor face cunoștință cu baza materială de instrucţie, tehnica militară și armamentul de infanterie.
Persoanele preconizate pentru participarea la instruire vor fi informate prin ordine de chemare de către Centrele Militare Teritoriale și municipale, la locul unde aceștia au viza de reședință.
Exercițiile se desfășoară în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2023 și nu au tangență cu situația de securitate din regiune.
De notat că astfel de exerciții au fost organizate și în anii precedenți. Anul trecut, rezerviștii s-au întrunit la exerciții în lunile iulie și septembrie.