În dimineața zilei de astăzi, ofițerii DGT Sud a CNA și procurorii anticorupție au descins cu percheziții la biroul de serviciu și domiciliul unui bărbat din Cahul, transmite CURENTUL.
Acesta a fost denunțat la CNA pentru că ar fi cerut și primit 800 de euro mită pentru a radia din baza de date a Serviciului Vamal un mijloc de transport înregistrat peste hotare, care depășise termenul de ședere în țara noastră. Acest lucru era necesar pentru ca automobilul să poată rămânea în continuare pe teritoriul Republicii Moldova. În acțiunile sale, bărbatul ar fi susținut că poate influența angajații Poliției de frontieră și Serviciului Vamal, în acest sens.
Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Omul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reţinut pentru 72 de ore cu plasare în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Cahul.
Actualmente se întreprind acțiuni în vederea identificării lucrătorilor vamali și polițiștilor de frontieră, care ar putea fi implicați în procesul de scoatere a mijlocului de transport din baza de date.
Amintim că, traficul de influență se pedepsește cu amendă penală sau închisoare de până la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau de a ocupa funcţii publice pe un termen determinat.
Cristina Pendea