[ X ]
Republica Moldova va încheia un nou tratat de colaborare cu Republica Kazahstan
5 Februarie

Avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra Tratatului de înțelegere reciprocă și colaborare dintre Republica Moldova și Republica Kazahstan a fost aprobat la ultima ședință a Comisiei politică externă și integrare europeană.

În document vor fi stipulate direcțiile prioritare de colaborare bilaterală dintre Republica Moldova și Republica Kazahstan, inclusiv în domeniul comercial-economic și cel investițional. Totodată, tratatul prevede desfășurarea consultărilor, inclusiv la nivel înalt, pe subiecte actuale pe agenda bilaterală și cea internațională. Printre acestea figurează domeniul securității regionale și internaționale, precum și cooperarea în cadrul OSCE sau în Consiliul Europei.

Tratatul se va încheia pe o perioadă de zece ani, iar valabilitatea acestuia va putea fi extinsă automat. Delegația de negociatori a Republicii Moldova va fi condusă de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.

De menționat că, în anul 1992, a fost semnat Tratatul de înțelegere reciprocă și colaborare între Republica Moldova și Republica Kazahstan, însă documentul a expirat în anul 2011.

Inapoi la arhiva noutaților