[ X ]
Republica Moldova va avea un cadru normativ pentru prevenirea pierderii și risipei alimentare
3 Noiembrie

Deputații au adoptat, astăzi, în lectura a doua, proiectul de lege care vizează prevenirea pierderii și risipei alimentare, informează CURENTUL.

Modificările legislative reglementează consumul eficient al alimentelor sigure, inclusiv al celor aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate, datei-limită de consum sau aproape de scadența datei durabilității minimale. Documentul descrie măsurile de prevenire a risipei alimentare, precum  vânzarea promoțională sau la preț redus a alimentelor, transferul alimentelor, prin donație, către organizațiile beneficiare sau direct consumatorilor finali.

În conformitate cu reglementările propuse, operatorii din domeniul alimentar vor decide asupra măsurilor menite să prevină pierderea și risipa alimentară și le vor implementa pe tot lanțul alimentar, inclusiv în domeniul serviciilor de gastronomie, catering, industriei hoteliere și serviciilor alimentare.

Proiectul elaborat de Guvernul Republicii Moldova cu suportul Băncii Mondiale, a fost susținut de 55  de parlamentari.

Inapoi la arhiva noutaților